Sunt verde
Şi mi-e albastru de tine...
Mă doare roşul din inima mea,
Dar sunt bolnavă de roz...
Insist să cred că viaţa e roz,
Chiar dacă o mai străbate
Câte o undă de violet,
Chiar dacă o mai supără
Câte o pată de întuneric,
Chiar dacă o mai străpunge
Câte un vis indignat,
De culoarea castanelor scoase din foc
Cu mâna altuia...
Dar, dimineaţa când mă trezesc,
Seninul din mine îşi cere drepturile
De a amesteca toate culorile
Din viaţa mea...
De a atenua duritatea întunericului,
De a calma indignarea violetului,
De a spăla petele căprui
Ale ochilor mei
Încăpăţânaţi să vadă viaţa în roz...
Ma bucur ca ai publicat aceasta superba poezie la tine pe blog. Sa "cunosc" si eu persoana... care scrie atat de frunos. Sa o mai faci, te rog!
RăspundețiȘtergere