Daca vedeti trecand pe langa voi un zambet cu doua picioare sa nu va mirati. Sunt eu. De fapt sunt eu, ascunsa in spatele zambetului meu… imi amintesc exact cand am inceput sa zambesc… cand l-am vazut prima data pe el… de atunci, zambetul meu a crescut mai mult si mai mult in fiecare zi… Ma trezesc zambind dimineata, apoi o tin asa tot intr-un zambet… Daca afara ploua sau e soare, daca sunt nori sau bate vantul, zambesc. Cred ca si daca ar ninge acum, tot mi-ar veni sa zambesc. Si uite asa zambetul mi s-a intins pe toata fata – problema e ca ma cam dor falcile, poate fac febra musculara, ca nu-s obisnuita… si incet a inceput sa-si faca loc si prin alte parti ale corpului meu, chiar si in suflet, ajungand sa ma acopere de tot. Mi-au ramas afara doar picioarele care m-ar putea da de gol, in rest, in spatele zambetului meu misterios pot sa fiu oricum imi doresc...
Locuiam intr-o inima parasita si uitata de lume… cand l-am vazut mi s-au spart toate becurile si mi s-au ars sigurantele… bine, mi s-au spart si silicoanele si mi-au picat cateva plombe, dar asta sa nu-i spuneti daca tot n-a observat… mai important e ca inima mea a inceput din nou sa bata… de atunci il astept in fiecare zi sa apara si sa-mi insenineze sufletul asa cum doar el stie sa faca...
Intre timp, mi-am renovat inima, am schimbat becurile, am tapetat peretii cu fericire proaspat culeasa si am deschis larg ferestrele spre iubire... il astept sa soseasca dintr-o clipa in alta... stie ca n-o sa-l mai las sa plece...
